Un festival de teatru care îi poartă numele
Liviu Mihăilă,
preşedintele Asociaţiei Fălticeni Cultural şi preot, a vorbit pentru
"Weekend Adevărul" despre importanţa Festivalului "Grigore Vasiliu
Birlic" din oraşul natal al artistului, organizat anual din 2011. La
fiecare ediţie se adună cam 250 de persoane din ţară, iar echipa
alcătuită din profesori şi elevi se ocupă de eveniment. Mihăilă a
crescut în Fălticeni, unde cei din jur îşi aduceau rareori aminte de
Grigore Vasiliu. "Birlic e considerat unul dintre cei mai mari actori de
comedie şi în zona noastră, în Bucovina, nu exista un astfel de
festival. Ne-a inspirat Ideo Ideis de la Alexandria. De ce nu s-ar fi
putut întâmpla şi aici, unde s-au născut multe personalităţi?", spune
Mihăilă.
Au înfiinţat şi o trupă de teatru de liceeni şi au pus în scenă diverse
spectacole. "Viaţa culturală a oraşului s-a revigorat", crede el acum.
"Principalul scop al asociaţiei a fost acest festival, dar am mai avut
un scop de salvare, să zicem, a Casei de Cultură, din administrarea
Primăriei, care nu mai avea activitate. În urma festivalului, s-a
transformat în Centrul Cultural «Grigore Vasiliu Birlic». Ca în multe
oraşe din România, casele de cultură au rămas ca cinematografele:
părăsite". Până anul acesta, au colaborat cu mai mulţi regizori şi
actori, cel mai recent cu Vlad Rădescu. Le-au mai fost alături actori
precum Draga Olteanu Matei, Dorel Vişan, Adela Mărculescu, Vladimir
Găitan, Catrinel Dumitrescu şi Emil Hossu.
"Maestre, chiar aşa
prost joc?"
În 2010, Mihăilă se afla prin Piatra Neamţ, unde a cunoscut-o pe Draga
Olteanu Matei. I-a zis atunci în ce localitate a copilărit, iar actriţa,
bucuroasă de legătura cu Birlic, i-a împărtăşit o întâmplare din timpul
unui spectacol, dar şi cum a ajutat-o Birlic la începutul carierei. "În
primii săi ani de actorie la Teatrul Naţional, juca în «Omul cu
mârţoaga» şi, la un moment dat, ea intra în scenă, avea o mică
intervenţie. Birlic stătea la masă şi când apărea ea, deşi nu era în
scenariu pregătit lucrul ăsta, lua un ziar şi stătea cu el în faţă. Azi
aşa, mâine aşa şi, până la urmă, doamna Draga Olteanu l-a întrebat:
«Maestre, chiar aşa prost joc, de nu vă uitaţi la mine?». El i-a
răspuns: «Joci atât de bine şi ar fi păcat; dacă mi-aş da jos ziarul,
toată lumea s-ar uita la mine»". Mihăilă îşi aminteşte şi o anecdotă pe
care a aflat-o de la Ion Lucian şi Vladimir Găitan, care au plecat cu
Birlic cândva într-un turneu: "Fiecare avea bănuţi puţini, dar au jucat
toţi poker cu un coleg. El le-a luat banii lui Lucian şi celorlalţi, iar
Birlic i-a văzut supăraţi şi i-a întrebat: «Ce-i cu voi?». «Am jucat cu
ăsta poker şi am pierdut toţi banii». S-a dus Birlic şi a jucat şi el
poker, iar spre dimineaţă i-a trezit pe fiecare: «Câţi bani ţi-a luat?».
În timp ce le dădea banii înapoi pe rând, le zicea: «Să nu mai joci
niciodată»".
https://adevarul.ro/cultura/teatru/portret-lozuri-castigatoare-tras-birlic-viata-1_59f41a575ab6550cb89000ba/index.html
Aurel Miheleş
Regizorul Aurel Miheleş despre Birlic
Toate televiziunile îl dau, vă pot spune după tantiemele pe care le
primesc. Birlic... Eu pe Birlic nu îl cunoşteam, aşa cum nu cunoşteam
nici un actor când am revenit în ţară. La Moscova îi cunoşteam pe toţi
marii actori din şcoala lui Stanislavski si pe marii regizori, între
care Michelsson... Mulţi chiar mă confundau cu el, din cauza apropierii
fonetice a numelor noastre... Michelsson este un regizor de teatru
reformator, care a fost trimis în lagăr... În ţară nu cunoşteam nici un
actor. Mi-am dat seama că pe Giugaru l-am văzut jucând în perioada
'40-'44. Nu ştiu dacă ştiţi, dar la cinematografe rulau pe atunci câte
două filme şi puteai să intri în sala când vrei. Între cele două filme,
era o pauză în care, pe scenă, apăreau actori, cu scheciuri. Acolo l-am
văzut prima dată pe Giugaru. Pe urmă, l-am întrebat dacă a jucat la
Volta-Buzeşti, cum se numea cinematograful acela de pe Griviţei. Şi
zice: "Da, am jucat. Când m-ai văzut?".
https://jurnalul.antena3.ro/cultura/film/am-avut-norocul-sa-i-avem-in-film-pe-birlic-si-pe-giugaru-653304.html
Boris Petroff
Actorul Boris Petroff: "Voiam ca strada mea să devină «Grigore Vasiliu Birlic»"
Celor din generaţia
născută după Revoluţie numele Grigore Vasiliu Birlic nu le trezeşte
nostalgii. Mulţi dintre ei nu s-au bucurat de personajele meşterite de
actorul din Fălticeni nici în anii comunismului, nici ulterior. Dar
destui dintre colegii lui de scenă au avut grijă să-l păstreze pe Birlic
în rândul marilor artişti.
De exemplu, actorul Boris Petroff (77 de ani), din distribuţia unor
pelicule ca "Balanţa" şi "Priveşte înainte cu mânie", şi-a dorit ca
strada pe care locuia în Bucureşti, în cartierul Vatra Luminoasă, să
poarte numele lui Birlic, aşa că a adus vorba despre asta la o întâlnire
cu diverse personalităţi culturale, după 1989. Acum trăieşte în comuna
Moroeni, la peste 100 de kilometri de Capitală. "La o agapă organizată
pentru actori, am spus notabilităţilor: avem străzi cu nume de caporali,
de sergenţi, dar mareşalul comediei româneşti n-are stradă? «Şi ce
propuneţi?», m-a întrebat cineva. Voiam ca strada mea, Aroneanu, să
devină Grigore Vasiliu Birlic. Şi aşa s-a întâmplat! Eram actorul care
stătea pe strada unui actor. Eu am şi colaborat cu Birlic, când am jucat
la Piatra Neamţ, după '68. A fost invitat să facă un turneu cu un
spectacol şi ne-a luat pe mine, pe Ioan Fiscuteanu şi pe Dionisie
Vitcu", a relatat acesta pentru "Weekend Adevărul".
https://adevarul.ro/cultura/teatru/portret-lozuri-castigatoare-tras-birlic-viata-1_59f41a575ab6550cb89000ba/index.html
Birlic alaturi de Iulie Darie
Farse pe scenă: "Ce-are, domnule, valiza? Parcă e lipită de podea!"
Regizorul Sică Alexandrescu (1896-1973) a fost unul dintre aceia care au
petrecut timp îndelungat cu Birlic, de aici şi numeroasele amintiri în
care se strecoară haiosul actor. Ce s-a întâmplat, de exemplu, pe când
se juca la Teatrul Comedia spectacolul "O scrisoare pierdută"? Iată un
fragment publicat în revista "Teatrul", în august 1966:
"O farsă care s-a repetat de mai multe ori - a făcut, cum s-ar zice,
serie - s-a petrecut şi se petrece în actul al patrulea al «Scrisorii
pierdute». Victima este întotdeauna interpretul lui Dandanache. Agamiţă
Dandanache intră cu o mică valiză, unde se presupune că sînt lucrurile
de care are nevoie în voiaj. Prin complicitaea mai multora, dintre care
nu pot lipsi recuziterul - aducătorul valizei - şi Trahanache, care
intră împreună cu Agamiţă... Dar să povestim lucrurile aşa cum s-au
întîmplat la una din ediţiile acestei farse.
Eroii sînt artişti ai poporului, locul acţiunii - scena Teatrului
Comedia. Dandanache-Birlic stă de vorbă în culise cu Trahanache-Giugaru,
aşteptîndu-şi intrarea. Nu trebuie să fie prea atenţi la ce se petrece
pe scenă. Vor fi avertizaţi că li se apropie replica, de sunetul
zurgălăilor de la presupusa birjă în care Agamiţă a călătorit cinci
poşte. Deci, trăncănesc în voie. Giugaru, mai ales, e foarte bine
dispus. Regizorul de culise începe să agite clopoţeii, semn că le-a
venit intrarea. Birlic se apleacă şi ia valiza, pe care recuziterul i-o
pusese la picioare acum cîteva clipe. Dar n-o poate ridica!
- Ce-are, domnule, valiza? Parcă e lipită de podea!
În sfîrşit, o ridică de jos. E grea ca niciodată. Abia o poate ţine.
- Ce-aţi băgat în valiză? Ce-i asta? Axente! Gogule! - adică regizorul
de culise si recuziterul-şef. Nici unul însă nu răspunde la apel. Parcă
au intrat în pămînt. Birlic se enervează.
- Ce-i asta? Fir-aţi ai dracului! Nu intru!
Pristanda-Marcel Anghelescu e ca din întîmplare în spatele lui. Ca din
întîmplare, fiindcă Pristanda nu are ce căuta aici. El va intra în scenă
- cînd îi va veni rîndul - din cealaltă parte.
- Lasă, domnule, acum, intraţi! V-a trecut replica! Hai, Birlic! - spune
Marcel şi-l împinge în scenă.
- Dar nu pot s-o ţiu! Îmi rupe mîna!
- Intră-n scenă!
A intrat. Valiza... de-abia o poate duce. Şi trebuie s-o ţină în mînă tot
timpul pînă iese din scenă. Iar prima scenă a lui Dandanache e cam
lungă. O mută cînd în dreapta, cînd în stînga. În sfîrşit, iese. Aruncă
geamantanul cît colo, şi primii oameni de care dă cu ochii - Marcel şi
Giugaru - se prăpădeau de rîs: autorul şi unul din complici.
- Voi aţi fost?! Ei, las' că vi-o plătesc eu! Dar ce dracu-aţi băgat
înăuntru?
Se duce la valiză, o desface şi găseşte în ea o contrabală - o greutate
de tuci care se foloseşte pe scenă şi care trage pe puţin şapte-opt
kilograme.
Dacă Birlic s-a ţinut de cuvînt, dacă "i-a plătit-o" lui Marcel sau i-a
rămas dator - nu se mai ştie.
Farsa însă nu e nouă. La Cluj, cu mulţi ani în urmă, pe Dandanache îl
juca Ghibericon, iar pe neica Zaharia, Stănes-
cu-Papa. La un spectacol, Ghibericon se pomeneşte cu valiza plumb. Om
voinic, el n-a avut ezitările lui Birlic, şi-a dat seama de ce s-a
petrecut, n-a zis nimic şi a intrat în scenă.
Papa de-abia-şi ţinea rîsul şi se dădea astfel singur de gol că face
parte din conjuraţie. Văzînd aşa, Dandanache-Ghibericon, abătîndu-se
pentru prima şi ultima dată de la textul sfînt al lui Caragiale, se
adresează lui Trahanache-Papa:
- Puicusorule, ţine mata dzeamantănasul o clipă.
Papa îl ia şi dă să-l puie jos.
- Nu! Să nu-l lasi din mînă, neicuşorule, că se spardze. E ţeva fradzil!
Şi Trahanache, care trebuia să menajeze pe omul de la centru, a fost
nevoit să se supuie: s-a chinuit cu valiza pînă i-a amorţit mîna.
Ghibericon, deci, a plătit pe loc."
https://adevarul.ro/cultura/teatru/portret-lozuri-castigatoare-tras-birlic-viata-1_59f41a575ab6550cb89000ba/index.html
Generozităţile lui Grigore Vasiliu Birlic
Sora cea mică a lui Birlic, soţia scriitorului Mihail Şerban, a avut doi
copii: Irina si Radu - fiica a devenit istoric, iar fiul, arhitect.
Grigore Vasiliu n-a fost tată, însă era un unchi gata oricând să sară în
ajutorul nepoţilor. De exemplu, se ducea după doctor când nepotul lui
se îmbolnăvea. "Grigore, unul dintre fraţii mamei, era chiar şi pentru
un băieţel de 4 ani - cred că asta e vârsta de la care am amintiri
despre el - o «celebritate». Prin apartamentul nostru din Strada Sfinţii
Apostoli, nr. 21, se perindau atunci mulţi oameni mari", a povestit
Radu Şerban, nepotul lui Birlic, acum mai bine de un deceniu, pentru
"Jurnalul Naţional".
Cazinouri, automobile, poante
Acel Birlic grijuliu e şi cel despre care s-a scris că frecventa
cazinoul din Sinaia şi că împrumuta apoi bani de la o verişoară din
Câmpina, ca să n-o necăjească pe actriţa Angela Mateescu, prima lui
soţie. După moartea ei, s-a căsătorit cu Valeria Nanci, şi ea actriţă.
Cu toate că avea dintotdeauna o pasiune pentru autoturisme, a condus
prima lui maşină abia pe la 50 de ani, un Opel, după care şi-a cumpărat
un Ford. Ultimul automobil a fost un Volkswagen Beetle, prea mic pentru
gustul lui. Mai sunt şi alte anecdote despre Birlic. Cum odată, în
"D'ale Carnavalului", la Teatrul Naţional, l-a jucat pe Crăcănel cu
atâta însufleţire, încât toată Sala Studio a izbucnit în râs şi s-a
întrerupt spectacolul, ca să-şi revină lumea. Sau cum, la Câmpulung, în
timpul unei filmări pentru "Titanic - vals", a adunat ţăranii care
făceau figuraţie şi i-a îndemnat să-l voteze pe el, că s-a încheiat
comunismul şi o să le dea pământ. Se pare că a fost aşa de convingător,
încât oamenii au dat vestea mai departe acasă.
Lângă Maria Tănase
Actorul s-a stins din viaţă pe 14 februarie 1970, la Bucureşti, şi a
fost înmormântat la Cimitirul Bellu. Ultimul rol al lui Grigore Vasiliu a
fost "Birlic", pe care şi-a dorit să-l joace din nou la Teatrul
Constantin Tănase. "Tatăl meu ţine minte cum Birlic a venit acasă şi-a
spus: «Domne, ce planuri am! Am dat de doi regizori tineri cu care o să
fac nişte filme care o să rupă gura târgului». Era vorba despre Gheorghe
Naghi şi Aurel Miheleş. Birlic a prevăzut succesul lui (n.r. - propriu)
şi al cinematografiei. Înainte de a juca în «Birlic», lumea când îl
vedea pe stradă, îi spunea: «Uite-l pe Brelocul lui Iancovescu!». După
ce a devenit Birlic, oamenii se luau scai de el. Nu-i spuneau nimica,
doar mergeau în spatele lui. Acest lucru îl înfuria enorm pe fratele
lui, care arăta leit şi care beneficia de acelaşi tratament (...) Birlic
este înmormântat lângă Maria Tănase. În copilărie, când mergeam la
mormântul bunicii Jenica, ne opream să punem o floare şi la Birlic, şi
la Maria Tănase", îi spunea Alex Şerban, fiul lui Radu Şerban, absolvent
de afaceri internaţionale, stabilit la New York, jurnalistei Dana
Andronie în 2006.
https://adevarul.ro/cultura/teatru/portret-lozuri-castigatoare-tras-birlic-viata-1_59f41a575ab6550cb89000ba/index.html
PORTRET - Câte lozuri câştigătoare a tras Birlic în viaţă
Birlic a mers la braţ
cu 13 personaje de-ale lui Caragiale, printre acestea: Lefter Popescu,
Crăcănel şi Brânzovenescu. Actorul s-a simţit în largul lui pe scenă
încă de la primul spectacol, în care a fost figurant. Atunci nu se
gândea că peste scurt timp lumea avea să se ţină după el pe stradă. În
anii '50, bunăoară, când auzeau de un nou film sau spectacol de teatru,
oamenii nu întrebau: "Cine joacă?", ci: "Joacă şi Birlic?".
Ştiri pe aceeaşi temă
"Din culisele cinematografiei". Cum şi-a tocat celebrul Grigore V...
L-aţi urmărit probabil pe Grigore Vasiliu Birlic cu sufletul la gură în
filmul "Două lozuri", apărut în 1957, unde îl interpretează pe Lefter
Popescu - scund şi cu pălărie pe cap, se fâţâie cu o umbrelă în mână
prin Bucureştiul lui Caragiale. Nici nu te gândeşti că el îl joacă şi pe
funcţionarul din pelicula satirică "Directorul nostru", în care îi
lipseşte mustaţa, poartă cravată şi mută teancuri de hârtii de pe un
colţ al biroului pe altul. Dar, orice rol ar juca, Birlic găseşte un
moment pentru a face ochii mari cât cepele, aşa cum se întâmplă şi în
acest film, în timp ce-şi pune întrebări despre vizitele directorului:
"Ce fel de viaţă o mai fi şi asta, să trăieşti mereu cu frica în suflet?
Aşteptând din moment în moment să vină un şef peste tine, ba încă şeful
cel mare. Cine ştie ce o să mai născocească mâine. Te pomeneşti că iar o
ia razna prin birouri".
"Voiam să mă fac clovn"
Vesel, mărinimos, sensibil, uneori irascibil, dar fără să ţină supărarea, Birlic a fost colegul unor actori precum Alexandru Giugaru, Radu Beligan, Horia Şerbănescu şi Simona Bondoc. Horia Şerbănescu l-a cunoscut când au jucat în comedia de moravuri "Doi vecini", după schiţa lui Tudor Arghezi şi i se părea că Birlic era modest şi bucuros să îi încurajeze pe cei cu care lucra. "Era extrem de atent faţă de regie", explica Şerbănescu într-un interviu. "Pentru Sică Alexandrescu avea respect şi teamă. Controversele erau, câteodată, destul de încinse. Sică spunea apăsat: «Domnule Birlic, aici te rog să joci aşa cum ţi-am spus eu!». Iar Birlic striga: «Ba am să fac ce cred eu că e bine!». Striga, se congestiona, protesta şi ieşea afară, în hol, unde îl urmam ca să-l liniştesc. După vreo jumătate de oră de chibzuială secretă (n-o arăta), revenea la normal, reintra în scenă, la repetiţie, şi ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, întreba: «Cum ziceaţi că trebuie să facem, domnule Sică?»". De obicei, se încăpăţâna căci simţea că ştia mai bine ce i se potriveşte personajului, nu pentru că ar fi urmărit un avantaj personal. "Nici prin gând nu mi-a trecut vreodată să devin actor. N-am spus niciodată versuri, n-am jucat niciodată în piese de teatru pe la serbările şcolare, în sfârşit, nu m-am manifestat niciodată ca un viitor actor... voiam să mă fac clovn!", a povestit Birlic, în 1935, pentru revista "Rampa".
https://adevarul.ro/cultura/teatru/portret-lozuri-castigatoare-tras-birlic-viata-1_59f41a575ab6550cb89000ba/index.html